Prezentare
Biserica Arhanghelului Mihail este parte componentă a Eparhiei de Tiraspol şi Dubăsari, Mitropolia Moldovei, Patriarhia Moscovei, Biserica Ortodoxă Rusă.
Ea se află în partea de nord-est a Republicii Moldova, în Transnitria – satul Hrustovaia, raionul Camenca.
Biserica Arhanghelului Mihail este una din cele mai frecventate biserici din regiune. Aici vin pelerini din diferite oraşe ale regiunii Transnistrene şi a Moldovei, dar şi din diferite ţări: Federaţia Rusă, Ucraina, Germania, Franţa etc.
Biserica are cinci cupole, un iconostas aurit cu trei nivele.
Pe teritoriul bisericii se află chilii, trapeza şi bucătăria. În prezent aici trăiesc în jur de 70-80 de persoane.
Deasupra porţilor centrale se află o clopotniţă înaltă (înălţimea ei împreună cu crucea ajunge la 37 de metri), în care au fost instalate zece clopote.
În jurul bisericii este multă verdeaţă, flori, copaci decorativi şi fructiferi.
A fost construită o capelă-baptiseriu, unde fiecare creştin poate face baie în apa sfinţitului izvor.
Acum este atît de frumos aici, încît nu te mai saturi să priveşti şi admiri. Cel care a vizitat aceste locuri o singură dată, nu ar vrea să le mai părăsească şi se străduieşte să se întoarcă aici din nou.
Vecernia este săvîrşită în biserica noastră în fiecare sîmbătă, iar Sfînta şi Dumnezeiasca Liturghie – în fiecare duminică şi cu ocazia sărbătorilor creştineşţi.
În Biserica Arhanghelului Mihail sunt săvîrşite de asemenea Taina Botezului şi a Sfintei Cununii, Sfîntul Maslu ş.a.m.d.
Cu bucurie vă aşteptăm pe toţi!