Biografia

Protoiereul mitrofor Valeriu Galaida

oValerii1 Protoiereul mitrofor Valeriu s-a născut la 22 martie 1957, în satul Poiana-Cunicea, raionul Floreşti (în trecut era parte componentă a raionului Camenca).

Îşi dorea să devină preot de mic copil, dar nu avea posibilitate să-şi împlinească năzuinţa. Şi iată că deja căsătorit, avînd doi copii, marea lui dorinţă s-a realizat.

Cu binecuvîntarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, părintele Valeriu a făcut ascultare timp de opt luni la mănăstirea Japca, raionul Soroca.

„În perioada sovietică toate cele 36 de mănăstiri, care existau pe teritoriul Moldovei, au fost închise, numai mănăstirea Japca, unica, nu a fost închisă niciodată”, ne povesteşte părintele Valeriu. La mănăstirea Japca părintele a făcut ascultare strictă şi severă.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Vladimir l-a binecuvîntat şi l-a hirotonit diacon la 22 decembrie 1990, în ziua Sfintei Prorociţe Ana, la vîrsta de 33 de ani, în Biserica Sfântul Mucenic Teodor Tiron (cunoscută ca Mănăstirea Ciuflea), catedrală episcopală, din centrul Chişinăului.

Părintele Valeriu a făcut ascultare şi practica de diacon la Biserica Sfîntului Nicolai Făcător de minuni, în s. Cotiujenii Mari, raionul Şoldăneşti.

unnamed-3Şi deja la 2 februarie 1991, în ziua cuviosului Eftimie cel Mare, părintele a fost hirotonit preot, iereu. Şi din prima zi de slujire preoţească (pentru aceasta a fost probabil voia Domnului), părintele Valeriu citeşte rugăciunile Sfîntului Vasile cel Mare sau ale Sfîntului Ierarh Petru Movilă (la început citea doar cîteva rugăciuni din Trebnic).

Atunci cînd era la ascultare şi făcea practica de diacon, la mănăstirea Japca veneau pelerini şi enoriaşi din diferite localităţi, inclusiv din s. Hrustovaia, raionul Camenca. Locuitorii locali, văzînd cît de mult munceşte părintele, se roagă, l-au îndrăgit. Ei vroiau să deschidă biserica din sat (închisă în perioada sovietică). Pentru aceasta au adunat 700 de semnături şi au adresat o scrisoare mitropolitului Vladimir al Chişinăului şi al Întregii Moldove (ataşînd semnăturile), prin care cereau ca preot la ei în sat să fie numit părintele Valeriu.

După hirotonirea sa, Mitropolitul Vladimir l-a numit imediat paroh în Biserica Arhanghelului Mihail din satul Hrustovaia, raionul Camenca şi l-a trimis să slujească acolo.

unnamed-1Cînd părintele Valeriu a venit în satul Hrustovaia, Biserica era distrusă – erau doar ruine, pereţii fără acoperiş, nici pridvor, nici cupole. Nu era nici lemn, nici metal, nici uşi, nici ferestre, nici iconostas, nimic nu era. Pe această clădire, în sus pe perete, unde trebuia să fie cupola, creştea un copac – un arţar.

Biserica din satul Hrustovaia a fost închisă mai mult de şaizeci de ani.

Părintele Valeriu este primul preot al acestei biserici după deschiderea ei în anul 1991.
Şi din prima zi pînă în prezent protoiereul mitrofor Valeriu slujeşte în aceeaşi biserică, în aceeaşi comunitate.

unnamed-4„Mitropolitul Vladimir m-a binecuvîntat să citesc Acatiste, să săvîrşesc Taina Sfîntului Botez acasă, înmormîntări, sfinţirea apei etc.”, povesteşte părintele Valeriu.

Părintele şi enoriaşii, oamenii, au început să lucreze împreună pentru reconstrucţia şi restaurarea bisericii – au început să scoată gunoiul, pămîntul din biserică, au construit pronaosul, unde deja puteau pune clopotele.

„Şi cînd am început să citesc rugăciunile din Trebnic, sunt acolo trei rugăciuni scurte, femeile băştinaşe care frecventau atunci biserica mi-au spus: „Parinte, a început să mă doară o mînă”, alta – „a început să mă doară capul”, alta – „iar pe mine piciorul” şi aşa mai departe. Eu mă gîndeam în sinea mea, dar cine sunt eu, că am citit nişte rugăciuni scurte, uşoare şi deja a început să-i doară cîte ceva. Mă îndoiam, aproape că nici nu credeam.”

„Singur eu, din propria iniţiativă, nu citeam rugăciunile Sfîntului Vasile. Doar cu binecuvîntare. Aceste rugăciuni se citesc doar cu binecuvîntare. Dacă te apuci singur să citeşti, poţi să te pierzi, şi familia să ţi-o pierzi, vor fi multe necazuri.”

Părintele s-a dus să verifice dacă ar putea el citi rugăciunile Sf. Vasile la arhimandritul Rafael, văzător cu duhul, din s. Nicoreni, raionul Drochia, care citea atunci aceste rugăciuni.

Mai era acolo un preot Nciolai, venit cu aceeaşi întrebare. Părintele Rafael a spus: „Vom citi acum rugăciunile Sf. Vasile şi voi verifica, vei putea citi şi tu sau nu.” Părintele Rafael săvîrşea atunci slujbă de noapte pentru cei bolnavi.

Am citit pe rînd. Erau prezenţi mai mult de o mie de oameni. Rugăciunea a terminat-o părintele Rafael, a intrat în altar şi a spus: „Părinte Nicolai, tu nu vei putea citi, părintele Valeriu însă va putea citi aceste rugăciuni. Eu te binecuvîntez să încerci.” Părintele Valeriu i-a răspuns: „Părinte Rafael, eu nu sunt demn, sunt un mare păcătos, sunt căsătorit, am doi feciori. Cum să citesc? Călugării citesc aceste rugăciuni. Pot fi mari ispite”. „Da, pot fi, a răspuns părintele Rafael, dar tu ai aşa o putere de mare, încît vei izgoni diavolii din Transnitria, iar eu din Moldova şi astfel îi vom izgoni cu totul. Şi aşa vei citi, eu te binecuvîntez”.

unnamed-5Şi aşa a început părintele Valeriu să citească rugăciunile Sf. Vasile în Transnitria.

Apoi cînd cîţiva din copiii duhovnici ai părintelui au plecat în pelerinaj la Doneţc, la shiarhimandritul Zosima, văzător cu duhul, i-au povestit despre părintele Valeriu. Părintele Zosima a spus: „Transmiteţi-i părintelui Valeriu ca să ia binecuvîntare de la un arhiereu. Chiar dacă ar fi călugăr, fără binecuvîntarea arhiereului nu se poate să citească.”

Părintele Valeriu s-a dus la mitropolitul Vladimir şi a cerut binecuvîntare pentru citirea rugăciunilor Sf. Vasile. Mitropolitul l-a binecuvîntat imediat, dar l-a avertizat: „Vezi, părinte Valeriu, fii atent, tu eşti căsătorit, trebuie să ştii cum să te rogi, cum să posteşti, cum să trăieşti..” Părintele Valeriu i-a răspuns: „Eu ştiu, m-a învăţat toate arhimandritul Rafael”.

Apoi, peste mai mulţi ani, cînd s-a constituit Eparhia de Tiraspol şi Dubăsari, părintele Valeriu a luat binecuvîntare de a citi rugăciunile Sfîntului Vasile şi de la Arhiepiscopul Iustinian, care era atunci în fruntea Eparhiei. Pe lîngă aceasta, Arhiepiscopul Iustinian l-a binecuvîntat să folosească şi copia pentru bolnavi.

Au fost multe şi mari ispite. Părintele povesteşte: „Mă săturasem deja şi m-am gîndit să las citirea acestor rugăciuni. M-am rugat noaptea Sfîntului Cucşa de la Odesa, moaştele căruia se află în Catedrala Adormirii Maicii Domnului din Odesa. M-am rugat noaptea şi îmi apare în somn Sf. Cucşa şi-mi spune: „Dar cineva trebuie să citească.” Îi răspund: „Lasă să citească călugării”. El repetă: „Cineva trebuie să citească”. Era voia Domnului ca să continuie citirea sfintelor rugăciuni de vindecare.

Şi aşa a continuat să citească din an în an. Turna apă de pe cruce, folosea o copie veche, din argint, ce are mai mult de o sută de ani (această copie este folisită doar pentru oameni, pentru lecuire, nu pentru proscomidie), pe care i-a dat-o un părinte bătrîn. Tot mai multe vindecări au avut loc – epilepsie, cancer de gradul I, II, şi III etc.

„A fost greu la început, dar acum aici e aşa o frumuseţe, ca la Lavra din Poceaev în Ucraina, care se află pe un munte de aceeaşi înălţime ca şi cel de la noi din Hrustovaia”, povesteşte părintele Valeriu.