Joi, 9 iunie 2016, clerul bisericii Arhanghelului Mihail, enoriași, dar și mulți pelerini au participat la celebrarea marii sărbători ortodoxe – ziua Înălțării Domnului.

Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvîrțită de clerul bisericii – iereul Valerii Crețu, ieromonahul Mihail (Mamciur) și ierodiaconul Siluan (Lebedinskii).

La sfîrșitul sfintei Liturghii, ieromonahul Mihail a adresat un cuvînt de învățătură participanților la slujbă și i-a felicitat pe toți cu ocazia uneia dintre cele douăsprezece Sărbători.

La slujbă au participat, în mod tradițional, mulți enoriași, majoritatea s-au mărturisit și împărtășit cu Sfintele Taine ale Domnului nostru Iisus Hristos.

Enoriași și pelerini din diferite orașe și țări s-au rugat împreună și au împărtășit bucuria acestei mari sărbători. După Liturghie clerul și enoriașii au săvîrșit Drumul Crucii cu scoaterea Sfîntului Epitaf și ducerea lui în altar pînă la următorul Post Mare.
La sfîrșit toți au participat la agapa frățească de sărbătoare.

Înălțarea Domnului este marcată la patruzeci de zile de la Sfintele Paști, de aceea totdeauna este celebrată în zi de joi.

În această zi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a ridicat la ceruri de pe Muntele Măslinilor. La această minune au mai luat parte și Apostolii și cei doi îngeri. Aceștia din urmă le-au vorbit apostolilor despre cea de-a doua venire a lui Hristos, și le-au cerut să nu fie copleșiți de durerea despărțirii de Mântuitor.

Leave a reply